Sfuei Mensîl Furlan Indipendent
Archivi de Patrie

AL CINE CUN BETE. Il diaul si viest di Bernardi

Bete di Spere


Catine, une gjornaliste cjargnele a pene laureade, e ven jù de Cjargne (come che e dîs la cjançon) par fâ cariere in citât.
Rivade a Udin, e va al Messaggero, sperant di jessi cjapade intune pagjine impuartante che ducj a lein, come chê dai muarts o la prime pagjine di sport, che e fevele dal Udin.
Il diretôr, invezit, le met a stâ daûr dal meteo.
“Ma al è simpri compagn!”, e dîs Catine. “Baste meti ploie parsore di dut il Friûl!”.
“Va ben”, al dîs il diretôr. “Alore va a lavorâ cun Miranda e metêtmi sù une rubriche di mode!”.
Miranda e jere une esperte di mode (o ben une che e cjalave ce che a fasevin a Milan e e copiave dut) che e veve la nomee di jessi triste, ma cussì triste che cuant che e lave te ostarie e cjoleve l’un par un, invezit dal un par doi, par no dividi nuie cun nissun.
A Catine, di buine furlane, no i freave nuie de mode, ma e veve tante di chê voie di lavorâ che e decidè di fâsi lâ ben ancje chel puest li.
Miranda e tormente Catine fin de prime di: e cemût sêstu vistude cun chei scarpets? e ti samee il mût di trucâti? e vami jù tal bar a cjoli un tai, e sta daûr un moment aes mês frutis che a vevin di lâ a Lignan ma dopo e je vignude la ploie… Un grum di robis di fâ, tant che a Catine i restave pôc timp par lavorâ pardabon, e veve di stâ in ufici fin gnot.
Ma Catine no mole: ancje se la mode no je la sô passion, e à voie di fâ ben il so lavôr.
Une dì, Miranda e rive in ufici cun dute la gnove colezion diretementri des sfiladis di Milan.
“Ma cheste cotule e je dute stuarte”, e dîs Catine. E si met a comedâle.
“E chel vistît chi? Al è trasparent, nol cuvierç nuie!”. E jù a cusî une carpete.
“E chest capot cence maniis? Cemût fasial a tignî cjalt?”. E jù a zontâ lis maniis.
Cuant che Miranda e viôt ce che à fat Catine, e scomence a berghelâ: “Ce âstu cumbinât? Tu âs ruvinât dut!”.
Ma Catine i fâs viodi: “Cjale, Miranda: cussì e funzione miôr. Cun di plui, une robe compagne di cheste chi le ai cjatade a dîs euros li di Bernardi”.
“Pardabon?”, e dîs Miranda. E stant che e jere une che e lave daûr ae mode, ma pûr simpri furlane, fats doi conts di trop che e varès podût sparagnâ, e salude par simpri lis buteghis di alte mode di Milan e, par ricognossince, e ufrìs adiriture un spritz a Catine.
Di chê dì, Miranda e Catine a molin la mode (che tant tal Messagero nissun le leieve) e a scomencin a lavorâ dutis dôs intune sartorie dal Città Fiera. ❚
Bete di Spere

L’EDITORIÂL / La lezion de bandiere par dismovisi dal letarc

Walter Tomada
Par sigûr o sin stâts ducj braurôs cuant e je rivade in television la storie, discognossude a tancj furlans, di Marc di Murùs (o Moruç?), ultin a rindisi ae concuiste venite dal 1420. Pûr di no dineâ la sô apartignince ae Patrie dal Friûl, lui – che al puartave la bandiere dal Stât patriarcjâl – […] lei di plui +

La piçade / Fevelìn di autonomie pluio mancul diferenziade

Mastiefumate
In Italie si torne a fevelâ di autonomie. Magari par dâi cuintri, ma si torne a discuti. La Lega cu la propueste di leç su la autonomie diferenziade e torne a metile in cuistion. Dopo la Secession de Padanie, la Devoluzion, la Gjestion des Regjons dal Nord, dutis cuistions ladis in malore, cumò Calderoli al […] lei di plui +

L’EDITORIÂL / No stin a colâ inte vuate de indiference

Walter Tomada
Al à fat une vore di scjas l’articul scrit su la “Patrie” di Setembar di Marco Moroldo, furlan che al vîf in France e che al à insegnât ai siei fîs la marilenghe. Tornât a Mortean pes vacancis di Istât, al à provât a cirî cualchi zovin o cualchi frut che al fevelàs furlan cui […] lei di plui +