Sfuei Mensîl Furlan Indipendent
Archivi de Patrie

LA PARABULE DAL MÊS. Il gustâ nuviçâl

............

.
.

Fin di frut cheste parabule mi faseve pôre: i invidâts che a copin i servidôrs, il paron che al cope i sassins e al bruse lis citâts, il biât che al jentre cence vistît adat e al ven butât fûr… Lete cussì, nol fâs biele figure nancje il paron, che al varès di rapresentâ il Signôr.
Al è probabil che cheste parabule, contade di Jesù, Mateu le ripuarti cuant che al à sot i voi la distruzion di Jerusalem, la citât viodude dai profetis tant che lûc di pâs e di benstâ par ducj i popui e deventade invezit un côf di marcjadants de religjon e sassins dal Messie. E Mateu le conte cun dute la crudece dal moment.
In realtât, la parabule e presente une vision positive. Di fat, si fevele di gnoce, di invidâts a une grande taulade di fieste. Un invît no esclusîf par une categorie, ma par ducj. Ducj a puedin cognossi Diu, ducj a puedin capî la bielece, la bontât, la profonditât de propueste di Jesù, parcè che si trate di une propueste di vite e di umanitât.

Pre Roman Michelotti

Il gustâ nuviçâl
Mt 22,1-14
221Gjesù al tornà a fevelâur in parabulis e al disè: 2“Il ream dai cîi al è compagn di un re che al veve preparât il gustâ nuviçâl par so fi. 3Al mandà i siei servidôrs a clamâ chei che a jerin stâts invidâts a gnocis; ma chei no volerin savênt di vignî. 4Al mandà di gnûf altris servidôrs disint: Disêt ai invidâts: Ve, o ai preparât il gno gustâ, i miei bûs e i nemâi di grasse a son stâts za copâts e al è dut pront; vignît a gnocis. 5Ma lôr, cence bacilâ, a lerin cui tai siei cjamps e cui daûr dai siei dafâs. 6Altris di lôr, brincâts i servidôrs, ju maltratarin e ju coparin.
7Il re, disdegnât, al mandà i siei esercits a fruçâ chei sassins e a dâi fûc a la lôr citât. 8Po ur dîs ai servidôrs: Il gustâ nuviçâl al è pront, ma i invidâts no sal meretavin. 9Lait alore pes croseris des stradis e clamait a gnocis ducj chei che o cjatarês. 10I servidôrs a lerin pes stradis e a tirarin dongje ducj chei che a cjatarin, bogns e triscj; e cussì la sale si jemplà di gnoçârs. 11Jentrât il re par viodi i gnoçârs, si intivà tun om che nol veve la vieste nuviçâl. 12I dîs: Amì, cemût mai sêstu jentrât chi dentri cence la vieste nuviçâl? E chel al restà cence peraule. 13Alore il re ur disè ai siei servidôrs: Peaitlu mans e pîts e butaitlu fûr tal scûr; li al sarà dut un vaî e un crustâ di dincj. 14Di fat une vore a son clamâts, ma pôcs elets”.

L’EDITORIÂL / La lezion de bandiere par dismovisi dal letarc

Walter Tomada
Par sigûr o sin stâts ducj braurôs cuant e je rivade in television la storie, discognossude a tancj furlans, di Marc di Murùs (o Moruç?), ultin a rindisi ae concuiste venite dal 1420. Pûr di no dineâ la sô apartignince ae Patrie dal Friûl, lui – che al puartave la bandiere dal Stât patriarcjâl – […] lei di plui +

La piçade / Fevelìn di autonomie pluio mancul diferenziade

Mastiefumate
In Italie si torne a fevelâ di autonomie. Magari par dâi cuintri, ma si torne a discuti. La Lega cu la propueste di leç su la autonomie diferenziade e torne a metile in cuistion. Dopo la Secession de Padanie, la Devoluzion, la Gjestion des Regjons dal Nord, dutis cuistions ladis in malore, cumò Calderoli al […] lei di plui +

L’EDITORIÂL / No stin a colâ inte vuate de indiference

Walter Tomada
Al à fat une vore di scjas l’articul scrit su la “Patrie” di Setembar di Marco Moroldo, furlan che al vîf in France e che al à insegnât ai siei fîs la marilenghe. Tornât a Mortean pes vacancis di Istât, al à provât a cirî cualchi zovin o cualchi frut che al fevelàs furlan cui […] lei di plui +